LIVE UPDATE | Război Israel-Hamas. Un petrolier, lovit de o rachetă de croazieră lansată din Yemen/Protest față de război în Senatul SUA

LIVE UPDATE | Război Israel-Hamas. Un petrolier, lovit de o rachetă de croazieră lansată din Yemen/Protest față de război în Senatul SUA
LIVE UPDATE | Război Israel-Hamas / Sursa FOTO: picryl.com
Publicat: 12/12/2023, 09:02
Actualizat: 12/12/2023, 19:08

O rachetă de croazieră lansată dintr-o regiune a Yemenului controlată de rebelii houthi a lovit un petrolier, provocând un incendiu şi pagube.

Nu au fost raportate victime, transmite Reuters, care citează oficiali americani din domeniul apărării.

Petrolierul Strinda, lovit în Strâmtoarea Bab el-Mandeb

Atacul asupra petrolierului STRINDA a avut loc la aproximativ 111 kilometri nord de Strâmtoarea Bab el-Mandeb, în jurul orei 21:00 GMT. Distrugătorul USS Mason, al Marinei SUA, aflat în zonă, a acordat ajutor.

De când a izbucnit războiul Israel-Hamas pe 7 octombrie, rebelii houthi, susţinuţi de Iran, atacă nave israeliene, într-un gest de solidaritate cu rezistența palestiniană, după cum au precizat aceștia.

Sâmbătă, Houthi a anunțat că țintește toate navele care se îndreaptă spre Israel şi au avertizat companiile maritime internaţionale să nu aibă de-a face cu porturile israeliene.

Nu se știe dacă petrolierul STRINDA ar avea vreo legătură cu Israelul sau dacă se îndrepta către un port israelian.

Rebelii houthi fac parte din ceea ce se numește „Axa Rezistenţei”, o alianță condusă de Iran, care vizează ţinte israeliene.

În prima săptămână a lunii decembrie, trei nave comerciale au fost atacate în Marea Roșie, ceea ce a determinat un distrugător al marinei americane să intervină în zonă.

În noiembrie, Houthi a confiscat un cargou deţinut de britanici care avea legături cu o companie israeliană.

Statele Unite şi Marea Britanie au acuzat Iranul pentru rolul său în sprijinirea rebelilor. Teheranul a replicat susținând că aliaţii săi iau deciziile în mod independent.

Protest față de război în Senatul SUA

Câteva zeci de activişti care cer Statelor Unite să facă totul pentru o încetare permanentă a focului între Israel şi Hamas au protestat într-o clădire de birouri a Senatului SUA.

Incidentul a avut loc luni, 11 decembrie.

Poliția americană a intervenit rapid și a pus capăt protestului, arestând zeci de persoane.

Protestul a fost organizat de grupuri precum „Campania SUA pentru Drepturile Palestinienilor” şi „Vocea Evreiască pentru Pace”.

Protestatarii au cerut redirecţionarea fondurilor către priorităţile interne, cum ar fi locuinţe la preţuri accesibile şi îngrijirea copiilor în loc de înarmarea Israelului cu arme din SUA.

Poliţia Capitoliului a transmis că a reținut 51 de persoane ca urmare a protestului.

„Să finanţăm şi mai multă moarte şi distrugere a vieţii umane… nu face pe nimeni să se simtă în siguranţă, ci, în schimb, alimentează ura şi războiul continuu”, a reacționat Sandra Tamari, director executiv al Proiectului „Adalah Justiţie”, unul dintre grupurile implicate în protest.

„Senatul trebuie să ia în considerare cererea noastră urgentă de a opri finanţarea militarismului şi, în schimb, de a investi în viaţă”, a continuat ea.

Potrivit datelor furnizate de Ministerul Sănătăţii din Gaza, 18.205 persoane au fost ucise şi 49.645 au fost rănite în atacurile armatei israeliene asupra Fâşiei.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un cuplu de pensionari a vândut tot și a plecat într-o croazieră în jurul lumii....
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat...
Veșnic tânără! Are 74 de ani, dar arată fabulos. Mulți nu îi dau vârsta: ce...
Tinerii îmbrăţişaţi înainte să fie luaţi de ape, în Italia, sunt români. Patrizia, Bianca şi...
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Mărturisirile cutremurătoare făcute de nepotul celor doi bătrâni din Iași, cărora le-a ars casa! „Au...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
Donald Trump, prima conferinţă de presă după ce juriul l-a găsit vinovat în cele 34...
LEGĂTURA cu VENUS, PIERDUTĂ! De ce este aceasta importantă?
Dezvăluire BOMBĂ despre Traian Băsescu. Ce a făcut fostul președinte al României
Alertă la un supermarket din România. Un produs devastator a fost retras
Zece activități de 1 Iunie 2024 pentru copii și părinți. Ce puteți face în familie...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cu ce intenții a chemat-o Gagea pe Roberta în camera roșie? Ce părere are Sebastian...
Cine este tânăra de 19 ani care a murit subit după ce a născut un...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Țesutul cerebral înghețat a fost „readus la viață” printr-o nouă metodă
×